GB ASM

Grădina Botanică (Institut) a Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Pinariu

           Pe versantul cu expoziţie nord-vestică este amplasată expoziţia de plante lemnoase arbori şi arbuşti cu sămânţa golaşă, în deosebi cu frunza persistentă aciculară sau scvamiforme din fam. Pinaceae (Pinariul). La momentul actual în această expoziţie sunt prezente cca 160 specii şi varietăţi de conifere, aparţinând următoarelor genuri: Abies (brad) - specii arboricole cu înălţimea 60 –100 m, conuri erecte lungi, frunze aciculare la capete rotunde, cu speciile: bradul argintiu (Abies concolor), bradul alb (A.alba), brad-de-Caucaz (A.nordmanniana), brad-de-Spania (A.pinsapo), brad Siberian (A.sibirica), brad-de-Algeria (A.numidica) etc.; Pseudotsuga (duglas) - arbori cu înălţimea de 100 m şi diametrul trunchiului de 3-5 m, ating vârsta de 600 ani, fiind deosebiţi după solzii protectori, numiţi bractee, care întrec cu mult în lungime solzii seminali, specia duglas verde (Pseudotsuga menziesii) este răspândită în America de Nord; Picea (molid) – arbori de înălţimea 60 m, coroana piramidală conică, frunzele aciculare, ascuţite, tetramuchiate dispuse pe pernuţe proeminente şi decurente, conurile terminale, la început erecte, mai târziu devin pendente, reprezentat prin speciile: molid comun (Picea abies), molid înţepător (P.pungens), molid sârbesc (P.omorica) etc.; Larix (larice, zadă) – arbori de înălţimea 30-60 m, coroana rară, răsfirată, frunzele îngust liniare, moi, caduce, lemnul tare şi greu este reprezentat prin speciile: zadă europeană (Larix decidua) şi zada siberiană (Larix sibirica); Cerdus (cedru) – arbori semperveriscenţi, 50 m înălţime, frunzele aciforme, rigide, tetramuchiate, conurile feminine în formă de butoi, reprezentat prin speciile cedru-de-Liban (Cedrus libani), cedru de Himalai (C.deodora); Pinus (pin) – de obicei sunt arbori, mari erecţi, atingâng înălţimea de 50-75 m şi numai unele specii reprezintă arbuşti procumbenţi, frunzele lungi şi subţiri este reprezentat de speciile: pin-de-California (Pinus flexilis), originar din America de Nord, pinul de munte (P.montana), arbust originar din Europa centrală, pin negru (P.nigra), pin galben (P.ponderosa), originar din America de Nord, pin silvestru (P.sylvestris), pin strob (P.strobus), pin de Himalaia (Pinus excelsa), pinul roşu (P.banksiana), etc.